Activităţi 2009
     

 

 

 

 

   
   
   Seminar de instruire "Protecţia drepturilor omului - jurisprudenţa CEDO", 20 octombrie 2009, Chişinău

Seminarul de instruire a fost organizat de Biroul de Informare şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei ale Republicii Moldoba cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Curţii Europene  a Drepturilor Omului. Scopul seminarului a fost de a informa colaboratori centrului privind Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de acest tratat. evoluţia restrospectivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cei 50 de ani de activitate, procedura iniţierii şi derulării cazurilor în faţa CEDO etc.  Seminarul a întrunit 40 de participanţi: colaboratori ai centrului, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Procuraturii Anticorupţie.
  Masa roundă " Consiliul Europei - gardianul drepturilor omului în Europa", Cauşeni, 16 octombrie 2009

Masa rotundă a fost organizată de BICE în parteneriat cu Punctul de Informare al CoE la Căuseni cu ocazia a două aniversări ale Consiliului Europei: cea de-a 60 aniversare a Organizaţiei şi cea de-a 50-a aniversare a Curţii Europene a Drepturilor Omului. La eveniment au participat reprezentanţi ai ONG-urilor care activează în domeniul protecţiei drepturilor omului din mai multe regiuni din sudul ţări, autorităţile locale, mass media, avocaţi, judecători şi procurori (26 participanţi). Discuţiile s-au axat pe cele 6 deceni de activitate a CoE în vederea promovării democraţiei, drepturilor omului şi preeminenţei dreptului. evoluţia retrospectivă a activităţii Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea europeană a Drepturilor Omului - un mecanism eficient de protecţie juridică a drepturilor omului, resursele informaţionale disponibile pe situl aniversar al Curţii Europene a Drepturilor Omului. În timpul mesei rotunde au fost prezentate ţi ultimele publicaţii ale Consiliului Europei tipărite în Moldova:  “Drepturile Omului şi procedura penală: jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului” de Jeremy McBride şi “Libertatea de exprimare în Europa: Jurisprudenţa cu privire la articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului"
 

 Lansarea  publicaţiilor   recente ale Consiliului Europei în Moldova, Chişinău,  15 octombrie 2009

BICE a organizat of conferinţă de presă în incinta Bibliotecii Naţionale ale Consiliului Europei pentru a lansa cele mai recente publicaţii produse de Consiliului Europei în Moldova: “Drepturile Omului şi procedura penală: jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului” de Jeremy McBride şi “Libertatea de exprimare în Europa: Jurisprudenţa cu privire la articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului" . Publicaţia “Drepturile Omului şi procedura penală: jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului” de Jeremy McBride este un manual elaborat în sprijinul judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor, care prezintă extrase din hotărârile cheie ale Curţii Europene şi ale fostei Comisii Europene a Drepturilor Omului adoptate cu privire la încălcările constatate în cursul procedurilor de anchetă, urmărire în justiţie, de apel şi a altor proceduri legate de procesul penal. Cea de-a doua publicaţie, “Libertatea de exprimare în Europa: Jurisprudenţa cu privire la articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este o actualizare a publicaţiei “Libertatea de exprimare în Europa”, publicată în 2002. O altă publicaţie de interes major este "Descoperă Universul unei Europe Mari: Povestea unei aventuri este un album ilustrat adresat copiilor în vârstă 6-10 ani prezentând activităţile Consiliului Europei  

 

Conferinţa " Consiliul Europei - 60 de ani în serviciul democraţiei", Bălţi,  28 septembrie 2009

 Conferinţa a fost organizată de BICE în parteneriat cu Punctul de Informare de la Bălţi în incinta bibliotecii Universităţii de Stat din Bălţi ''Aleco Russo'' cu participarea studenţilor anul 1-4, Facultatea de Drept, corpul didactic şi reprezentanţii Centrului European pentru Educaţia Civică.  Studenţii anului 4 de la Facultatea de Drept au pregătit şi prezentat comunicări privind aderarea Moldovei la Consiliului Europei, statutul de stat membru ale CoE, obiectivele şi valorile promovate, structurile şi proiectele prioritare. Sesiunile de întrebări şi dezbateri au fost urmare de o victorină organizată pentru participanţi, prezentarea unei expoziţii cu  publicaţii produse de CoE în Moldova şi lansarea a două publicaţii recente de interes atât pentru  studenţi cât şi pentru mediul academic de specialitate.

 

 Salonul Internaţionale de Carte SIC 2009, 31 august – 3 septembrie 2009

IOCE a participat la Salonul Internaţional de Carte SIC 2009 în calitate de partener al Bibliotecii Naţionale sprijinind organizarea evenimentului şi participând la activităţile Salonului. IOCE a organizat o expoziţie a publicaţiilor şi materialelor produse de CoE în limba română  - 70 de titluri au fost expuse şi mai mult de 400 de exemplare au fost donate participanţilor la eveniment.

   20-24 July - Following the Training of Local Trainers organised in Causeni (south of Moldova) in cooperation with the IOCE’s Infopoint in Causeni a group of local trainers organised awareness raising activities for children and young people spending their summer holidays at a summer camp in Cirnateni village (south of Moldova) including, quizzes about the Council of Europe, demonstration of video films about the Council of Europe and spots realised by CoE and IOCE in Moldova,  a contest of the best articles for the wall journal. All participants received promotional and informative materials produced by IOCE and the contest winners were awarded symbolic prizes
   16 June – Within the promotion campaign of the 60th anniversary of the Council of Europe at the national level, IOCE in partnership with its Infopoint in Causeni organised a Training of Local Trainers (members of local youth NGOs) for the promotion of the CoE anniversary who will subsequently organise informative activities in their localities as well as within the summer camps organised in different localities in the south of Moldova. A detailed report on the activities and localities covered will be accordingly  provided.  The event was widely reflected by local media representatives also present at the event. All trainers were handed USBs containing relevant information (films about CoE, TV spots produced by IOCE and CoE’s TV spots adapted by IOCE into Moldovan), relevant materials and publications.
 

 Conferinţă "Consiliul Europei, gardianul drepturilor omului în Europa, la cea de-a 60-a aniversare", Chişinău 13 mai, 2009

O conferinţă organizată de BICE cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a Consiliului Europei pentru şi cu participarea studenţilor şi corpului didactic de la Colegiul de Construcţii. Mai mulţi studenţi au pregătit comunicări privind astfel de subiete ca Republica Moldova - stat membru al Consiliului Europei, Convenţia privind drepturile omului, drepturile  şi libertăţile fundamentale garantate de Convenţie, funcţionarea instituţiilor democratice în Moldova şi activitatea Curţii europene a Drepturilor Omului. Fiecare comunicare a fost urmată de întrebări şi dezbateri.  

 

 Seminar informativ " Consiliul Europei la cea de-a 60aniversare", Chişinău, 7 mai 2009

Seminar informativ “Consiliul Europei la cea de-a 60-a aniversare” organizat de BICE pentru studenţii şi profesorii din cadrul Universităţii Tehnice din Moldova. Subiectele discutate au inclus: prezentarea momentelor istorice cheie, structurii şi instituţiilor Consiliului Europei, rolul organizaţiei şi principiile şi valorile promovate, rolul CoE în pormovarea proceselor democraticem drepturilor omului şi a statului de drept, cooperarea Consiliului Europei cu Republica Moldova.

 

Lansarea oficială a unei ştampili poţtale speciale consacrate celei de-a 60-a aniversări a Consiliului Europei, Chişinău,  5 mai 2009

Cu ocazia celei de-a 60 aniversări a Consiliului Europei, BICE de comun cu Întreprinderea de Stat "Poşta Moldovei", Serviciul Editorial Filatelic a organizat lansarea unei ştampile poştale speciale consacrate acestei aniversări care va fi aplicată pe mărcile poştale aniversare lansate şi puse în circulaţie la 15 aprilie 2009.  

 

Seminar de instruire "Consiliul Europei - promotorul democraţiei, drepturilor omului şi a statului de drept", Chişinău, 4 mai 2009

Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la constituirea Consiliului Europei, BICE în cooperare cu Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei din Moldova a organizat un curs de instruire pentru colaboratorii centrului. Subiectele discutate au inclus rolul Consiliului Europei şi principiile şi valorile promovate de organizaţie, rolul Consiliului în promovarea proceselor democratice, drepturilor omului şi preeminenţei dreptului, cooperarea între Consiliul Europei şi REpublica Moldovam sprijinul oferit în vederea consolidării justiţiei şi a independenţei statelor membre şi lupta împotriva corupţiei, crimei organizate şi spălarea banilor.

 

  1 April -  IOCE in partnership with the Police Academy organised a  training " the Council of Europe: protection of human rights, democracy and the rule of law" on the Council of Europe 60th anniversary , its achievements and future priorities. Target group: last year students of Police Academy and didactical staff (40 participants). All participants received sets of human rights literature, promotional and video materials

 

 

Curs de instruire pentru instructori privind cea de-a 60-a aniversare a Consiliului Europei, Căuşeni, 19 martie 2009 

În cadrul  campaniei Consiliului Europei "Europa este mai mult decât crezi" BICE a organizat un curs de instruire pentru tinerii formatori (tineri voluntari, reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret din regiune şi liceeni din ultimul an de studiu din Căuşeni) în scopul promovării mesajului campanieie şi celei de-a 60-a aniversări a Consiliului Europei  în cadrul instituţiilor de învăţământ şi taberelor de vară din regiune. Evenimentul a for organizat la Punctului de Informare al BICE  în cincinta Centrului de Drept Căuşeni.

 

 Seminar transfrontalier "Consiliul Europei şi Drepturile Omului", Iaşi, 18 martie 2009

Seminar Transfrontalier “Consiliul Europei şi Traficul de Fiinţe Umane” organizat de ONG “Eurodemos” din România în parteneriat cu Birourile de Informare de la Chiţinău şi Bucureşti în cadrul campaniei Consiliului Europei "Europa este mai mult decât crezi" şi parte a Proiectul Phare de Informare, Educare şi Prevenire privind formele moderne de trafic de fiinţe umane "Ce visuri aveţi şi unde ajungeţi", care urmează a fi implementat timp de un an în România şi Republica Moldova.

 

 Lecţie informativă în cadrul campaniei "Europa este mai mult decât crezi", 25 februarie 2009

 În cadrul campaniei Consiliului Europei "Europa este mai mult decât crezi" şi cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a Consiliului Europei Biroul de Informare al Consiliului Europei a iniţiat un ciclu de lecţii de informare care urmează a fi organizate pentru instituţiile de învăţământ municipale şi regionale. Prima lecţie cu titlul "Consiliul Europei pe scurt" a fost organizată la sediul Oficiului Consiliului Europei la Chişinău pentru studenţii anului I de la Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale (IRIM), prezentând activităţile şi domeniile prioritare ale Consiliului Europei, campaniile sale prioritare şi relaţiile cu Republica Moldova.

 

 

 

  

 

   
 
© Council Europe in Republic of Moldova 2004-2008
Website created by www.sixthsense.ws
Repair and construction of houses, country houses, apartments.