|
CAMPANIA DE SENSIBILIZARE "DOSTA!"
„Dosta”, este un cuvânt care în limba romani înseamnă „destul”, aceasta este o campanie de sensibilizare care intenţionează să facă legătura între cetăţenii Romi şi ne-Romi.
„Dosta” înseamnă că sunt destule prejudecăţi şi stereotipuri, care deseori denaturează realitatea, şi că se doreşte combaterea lor nu prin a le denunţa însă demonstrând cine sunt Romii.
 |
Desigur, ei nu sunt perfecţi, dar “cine este?”. Cert este este că romii sunt cetăţeni europeni: ei constituie un grup de aproximativ 12 milioane de persoane şi pot fi întâlniţi în aproape toate Statele membre ale Consiliului Europei; în unele ţări ale Europei Centrale şi de Est, ei reprezintă peste 5 % din populaţie. Faptul că sunt cetăţeni europeni înseamnă că romii nu au doar obligaţiuni, dar şi drepturi, şi aspiraţii ca şi oricare alţii, şi astfel trebuie să fie recunoscute cetăţenia lor şi drepturile omului. În afară de aceasta, cultura romilor este o parte legitimă a patrimoniului cultural european: ea întotdeauna a contribuit la îmbogăţirea societăţilor europene. Acum este momentul potrivit pentru a recunoaşte această contribuţie. O viaţă mai bună este un drept al fiecăruia!
La început Campania Dosta era parte componentă a unui vast Program comun Consiliul Europei/Comisia europeană “Drepturi şi tratament egal pentru romii din Europa de Sud-Est” şi, pe parcursul anilor 2006-2007, a fost implementat în Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Republica Serbia, şi “fosta Republică iugoslavă a Macedoniei”. Fiind lansată ca o campanie regională, “Dosta”! a suscitat interesul altor State membre ale Consiliului Europei. Astfel, în 2008, campania Consiliului Europei/Comisiei Europene antiţigănism este adaptată şi lansată în Ucraina şi Moldova, de asemenea, fiind deschisă pentru parteneriate în alte State membre ale Consiliului Europei. Deşi ţările europene au diferite politici cu privire la romi, diferite modele culturale şi standarde sociale, mesajele pe care “Dosta!” doreşte să le transmită sunt aceleaşi pentru toate ţările europene.
Noi suntem diferiţi, dar aceasta nu ne deosebeşte!
|
Dosta! este o vastă campanie de sensibilizare a Consiliului Europei cu privire la romi, implementată cu suportul financiar al Uniunii Europene (cofinanţare 50%).
Informaţii suplimentare: www.dosta.org
|